Review lotiune demachianta bio de la Janssen

Saptamanile trecute cand am fost la petrecerea de lansare oficiala a Clarisonic-ului in Romania, unul dintre invitati a fost si Andreea Esca. Eram foarte curioasa de ce a fost invitata tocmai ea, pentru ca nu o stiam ca fiind un mare expert in industria cosmeticii. Stiu ca a adus brand-ul Melkior in Romania, dar nu am vazut-o super implicata in al promova. Si pana la urma a spus ceva ce stiam, dar parca niciodata nu l-am observat cu adevarat. In ziua de azi, cosmeticele, dar mai exact, fondurile de ten, sunt facute sa acopere din ce in ce mai bine si sunt facute sa reziste din ce in ce mai mult. Ceea ce este super ok, dar la sfarsitul zilei, cand vine vremea demachierii, pe mine una ma apuca somnul/lenea in fata oglinzii pana reusesc sa indepartez tot machiajul. Ba cateodata renunt dupa vreo 6 dischete demachiante pentru ca efectiv ma dor mainile! Si vreau doar sa dorm!

Acum cateva luni va povesteam aici despre metoda mea preferata de demachiere si anume cu servetelelele demachiante de la Yves Rocher. Acum vreo 2 ani va povesteam despre alta metoda de demachiere, una de care m-am indragostit foarte tare si anume demachierea cu Liz Earl Cleanse&Polish Hot Cloth Cleanser. Mi-a placut extraordinar de mult metoda de a indeparta machiajul in fata oglinzii din baie, printr-un masaj al fetei cu crema demachianta si apoi indepartarea “mizeriei” cu un prosopel de in. Imi simteam  tenul cu adevarat curat. Problema cea mai mare a fost ca trebuia sa il comand tocmai din UK, transportul nu era inclus si cel mai aiurea era ca nu iti puteai da seama cand se termina pentru ca ambalajul nu era transparent. Si bineinteles ca niciodata nu aveam bani in momentul respectiv pentru a comanda altul + asteptarea…asa ca am renuntat. 

Am mai avut apoi cateva tentative cu un demachiant de la Avon care avea aceeasi metoda de a indeparta machiajul, dar nu mi-a placut pentru ca imi usca tenul foarte tare, ma usturau ochii si nu indeparta intotdeauna atat de bine machiajul.

Cand m-au contact cei de la Janssen Cosmetics, am fost inspirata si mi-am ales o lotiune demachianta bio care se indeparteaza cu apa. Si se pare ca am ales un castigator si de aceasta data. Si acesta, ca si crema de fata Intense Moisturizer de la Janseen Cosmetics, face parte din gama BIO. 

89167-900_05_pic_low_cleansing_milk

Acesta lotiune demachianta bio de la Janssen vine sub forma de tub transparent cu pompita si are 200 de ml. Are un parfum foarte delicat si o textura foarte cremoasa si light. Fiind atat de light, va recomand sa aveti si mainile si fata uscate cand il aplicati. Altfel se subtiaza si mai tare si nu mai ramane nimic pentru demachiere. 

Incep cu obrajii, fruntea, barbia, gatul. Prin masaj circular, distribui uniform demachiantul si apoi indepartez totul cu un prosopel inmuiat in apa calda, chiar un pic mai fierbinte cateodata. In functie de fondul de ten din ziua respectiva, s-ar putea sa mai dau cu putin demachiant pentru a fi sigura ca indepartez totul. Dupa ce termin cu aceste zone, trec la ochi. La fel, masaj circular, insistand un pic asupra genelor si apoi indepartez gentil cu prosopelul. Tenul ramane curat, proaspat  si hidratat. S-ar putea sa mai am senzatia de ten uscat, daca exagerez cu apa muult prea fierbinte. 

Mai simplu si eficient de atata chiar nu se poate. Si daca stau sa ma gandesc bine, chiar fac economie la dischete demachiate si lotiune micelara. In loc sa folosesc vreo 4 pentru ochi + vreo 6 cel putin pentru fata si gat, folosesc doar 1 dimineata pentru a da un refresh tenului inainte de crema de fata. Si credeti-ma ca eu chiar consumam dischete demachiante. In fiecare luna trebuia sa imi refac stocul. 

In afara de aceste observatii personale, trebuie sa mai stiti urmatoarele detalii despre lotiunea demachianta:

  • Suc de aloe vera CEC: Curăță, calmează, hidratează 
  • Ulei de măsline CEC: bază bogată pentru o curățare ușoară 
  • Ulei de cocos CEC: “ulei virgin” obținut prin presare inițială la rece, netratat, cu un conținut extrem de ridicat de acizi grași; bază bogată pentru o curățare ușoară a pielii, netezește pielea și lasă o senzație de moale și plăcut
  • are 200 ml
  • costa 98,95 ron
Folosesc lotiunea demachianta de fix o luna de zile si am consumat cam o treime, ceea ce insemna ca o sa imi mai ajunga inca vreo 2 luni, asa ca investitia de 99 de ron mi se pare rezonabila. Daca nu l-as folosi pe acesta, as fi folosit lotiunea micelara de la Ivatherm care costa aproximativ 50 de lei si o termin cam intr-o luna, o luna jumate si efortul pentru demachierea zilnica ar fi considerabil mai mare. Cel putin pentru mine care sunt o persoana foarte lenesa cand vine vorba de demachiere “intensa” si nu de putine ori mi s-a intamlat sa adorm machiata…din cauza lenei! Si daca reuseam totusi sa ma demachiez pe fata, cu siguranta saream peste zona gatului…