Ce este piatra de Alaun?

piatra de alaunPiatra de Alaun…de foarte multi ani aud de aceasta piatra de alaun, dar pentru mine mereu a fost mai degraba o legenda pentru ca nu am vazut-o niciodata intr-un magazin, supermarket sau macar pe net. Adevarul e ca nici nu am stat vreodata sa o caut. Adica sa imi povesteasca cineva despre ea si sa ma duc acasa “tinta” pentru a o cauta pe net. Asta in mare pentru ca imi intra pe o ureche si imi iese pe cealalta.

De cand sunt insarcinata am inceput sa vad lumea cu alti ochi. De fapt…in perioada de greturi a sarcinii (care a durat cam vreo 5-6 saptamani in continuu), mi-am dat seama ca nu mai suport niciun fel de miros! Automat nu ma puteam da nici cu creme de orice fel, de abia ma spalam cu gel de dus, la fel si cu  samponul cu miros de mere, iar antiperspirantul ma omora efectiv.

De fapt, doar aveam impresia ca nu suport mirosurile, pentru ca pana la urma mi-am dat  seama ca nu suport mirosurile sintetice. Si asa am ajuns la uleiul de cocos presat la rece pentru corp si ocazinal fata, sau chiar antiperspirant. Pentru ca desi miroase, nu ma deranjeaza absolut deloc!


despre piatra de alaun


Dar ce este aceasta piatra de Alaun? Este efectiv o sare, care se gaseste sub forma de piatra translucida, alba, inodora si frumos finista. Este  100% naturala si provine din minele de alaun din Siria sau din zacamintele de suprafata.

Stiti cum este sa mirositi a “nimic”? Ca atunci dupa dus. Cateodata mirosi a gel de dus, dar cateodata mirosi a…”nimic”. Asa este si cu aceasta piatra pe post de deodorant. Este foarte ciudat! O folosesc si eu si Dorin. La el functioneaza 100%, la mine as spune ca doar un 90%, dar asta din cauza ca de cand ma stiu, la subratul drept, transpir un pic mai mult decat la cel stang. Si in timp ce la cel stang miros a “nimic”, la cel drept simt un usor miros de transpiratie, dar cum am zis, doar un 10% din adevaratul potential al subratului :))

Sunt foarte incantata de acest produs din mai multe puncte de vedere:

  • produsul are 120 grame, costa doar 15 lei si perioada de utilizare este de minim 12 luni!
  • fara miros si cu un risc alergic scazut
  • il recomand in special femeilor insarcinate care nu pot suporta mirosurile in timpul sarcinii
  • este lipsit de conservanti, aditivi, coloranti, alcool
  • nu contine parabeni, aluminiu, emulgatori sau alte substante toxice daunatoare sanatatii
  • permite pielii sa respire lasand porii liberi si reduce transpiratia fara sa o blocheze

Concluzia este ca o sa il recomand tuturor de acum inainte si chiar daca nu functioneza in cazul vostru, nici macar nu o sa va para rau pentru ca va costa doar 15 lei! Dar si daca functioneaza…va dati seama cata economie puteti face din faptul ca nu va mai trebui sa cumparati antiperspirant pentru urmatoarele 24 de luni (sunt sigura ca aceasta piatra o sa ne tina pana in decembrie 2015)?

Daca nu aveti chef sa il cautati prin magazine, il gasiti aici la pretul de 12 lei.